Legende
,,Legenda miresei pierdute, cel mai frumos basm al Brăilei''
Legenda spune că într-o iarnă grea, pe drumul dintre târlele Huieni şi Scorţaru treceau multe sănii cu nuntaşii care trebuiau să ajungă la casa mirelui.Zăpada acoperise drumurile şi totul părea pustiu.Nuntaşilor le era greu să se orienteze deoarece totul devenise o întindere imensă de alb. Chiar şi aşa, oamenii se distrau, preferând să nu se gândească la ce e mai rău. Doar era nuntă, nu înmormântare! Bărbaţii se chercheliseră şi cântau ca şi cum ar fi făcut în ciuda viscolului care urla cu furie. Dar, viorile lăutarilor şi chiuitul femeilor nu reuşeau să acopere zgomotul înfiorător al crivăţului care parcă zguduia pământul.În acest infern, în galopul dezlănţuit al cailor speriaţi de hărmălaia din jur, la un hop, mireasa a fost aruncată din sanie chiar lângă o movilă.Nuntaşii, gălăgioşi şi înfofoliţi în cojoace, n-au observat lipsa miresei, astfel că şi-au continuat drumul. Fata a strigat, dar nimeni nu a auzit-o. A început să plângă la gândul că va cădea în colţii înfometaţi ai lupilor.Legenda mai spune că în apropierea movilei se afla o stână ai cărei câini au simţit prezenţă străină. Lătratul lor a atras atenţia ciobanilor şi, nu mică le-a fost mirarea când au găsit mireasa, o frumuseţe de fată! Fiul ciobanului, un tânăr chipeş, s-a îndrăgostit pe loc de ea.Fata a uitat repede de cel cu care urma să se căsătorească. Tânărul ciobănaş avea ochii atât de plini de dragoste, încât i-a furat inima. Ei s-au căsătorit şi au construit prima casă de pe aceste locuri. Au numit-o "Movila Miresii", în amintirea întâmplării care i-a unit.
Aşa a luat fiinţă, în trecut, comuna Movila Miresii. Astăzi, localitatea are în administraţia sa trei sate: Movila Miresei, Ţepeş Vodă şi Esna unde trăiesc aproape 4.450 de locuitori. Elevii învaţă în şcoli şi grădiniţe moderne, există cabinete medicale dotate cu utilităţile minime, magazine, biserici cu poveşti de sute de ani şi oameni foarte credincioşi.
Chira Chiralina -simbolul frumusetii feminine
Deşi personajul este, în marea majoritate a cazurilor, asimilat cu cel din nuvela omonimă a lui Panait Istrati, în realitate legenda Chirei Chiralina este foarte veche, fiind un fel de piatră de temelie metaforică a Brăilei.Când vine vorba despre Chira Chiralina, puţini sunt cei care gândesc lucrurile dintr-o altă perspectivă decât cea din nuvela omonimă a genialului scriitor român Panait Istrati. Şi totuşi, cercetările făcute de specialiştii în literatură şi folclor arată că povestea Chirei Chiralina, femeia considerată în zilele noastre simbolul Brăilei, este cu mult mai veche decât se crede, fiind în acelaşi timp şi sensibil diferită de cea prezentată publicului de către Istrati.O lucrare tipărită recent sub egida Centrului de Studii Proilavia din Brăila, sub coordonarea eminentului profesor Ioan Constantin Munteanu (autorul a 21 de volume despre istoria şi tradiţia oraşului dunărean), scoate la iveală aspecte extraordinare legate de străvechea baladă a Chirei Chiralina.Din amintitul volum, intitulat "Chira Chiralina: baladă populară brăileană", aflăm că, de fapt, autorul anonim trebuie căutat printre lăutarii dunăreni, "posesori ai unei tehnici artistice aparte şi ai unei tradiţii orale caracteristice", după cum scrie şi enciclopedistul Gheorghe Vrabie în studiul "Balada populară română"Potrivit acestuia, lăutarii "au ştiut să încadreze simplul motiv erotic în limite sociale, informând fidel despre viaţa din porturi şi, mai cu seamă, au ştiut portretiza şi crea tablouri de viaţă, încât motivul a luat proporţii poematice". A rezultat, aşadar, o baladă cu fond istoric local, care transfigurează lupta antiotomană a poporului român până la expresia ei aproape mitică.
A existat sau n-a existat Chira Chiralina?
Balada brăileană nu are însă vreun conţinut mitologic, fiind doar o simplă identitate de nume. Se poate presupune, adaugă Victor Kernbach, că "un nume arhaic, pe care nu-l mai cunoaştem, al zânei, să fi fost înlocuit, prin contaminare, cu numele eroinei de origine neogreacă" (neogr. Kyra - doamnă, cucoană).Chera, Chira, afirmă Vasile Bogrea în "Pagini istorico-filologice" (Editura Dacia, Cluj, 1971) face parte dintr-o întreagă serie de nume femeieşti, care în realitate nu sunt decât un apelativ sau un titlu feminin: Domnica, Nedelja, Doamna, srb. Despina, bulg. Gospa, Gospodina, dalmatin. Bogliaressa, Buiaressa, bulg. Kona, Konka (cucoană), Cneaghina(Chiajna), poate şi Chiralina (cf.ung. Kiralyne, "regina"), dar şi Chira-Chiralina faţă de Ruja-Rujalina.Chira-Chiralina e prezentată ca o "floare din grădină", ca şi Ruja-Rujalina şi, în genere, numele zânelor din descântece sau din jocul căluşerilor: Sinziana, Ogrestina, Leostina (cf. leuştean), Budiana, Roşia etc. sunt toate nume de plante.
În legătură cu el enunţă şi ipoteza unui substrat istoric: ung. Kiralyné, "regina" şi sîrb. Kralica Kyr Alena, Kyra Helena (p93). Dublarea eufonică de Chira – Chiralina se întâlneşte întruna din variante ca "Nantă Cătălina".În toate variantele, Chira primeşte epitetul "floare din grădină", adică de cultură, spre deosebire de florile naturale, de câmp. Deşi soră cu hoţii Brăilei (care nu-s tot timpul hoţi, ci capătă deseori alură de cavaleri medievali, nobili în toată puterea cuvântului), este o eroină castă: respinge propunerile acelui harap buzat, care încearcă s-o ademenească cu momeli de mare lux.
Toate cele arătate mai înainte duc la ideea că eroina se prea poate să fi existat, să fi avut sânge domnesc şi să fi fost victima represiunii turceşti. Deocamdată, însă, niciun autor nu se încumetă să o lege de un anume arbore genealogic domnesc ori boieresc din Muntenia.
Legenda ,,Casei cu stafiI,, ,Impresionantul conac salvat de la runare
Dar sa revenim la origini. Brăila, era la vremea aceea un oraș cosmopolit, aici făcandu-se cele mai mari afaceri cu grâne din întreaga Europa. Printre numeroșii negustori veniți in portul dunărean pentru a se îmbogați, s-a numărat si Nicolachi Mavrocordulas. Speculațiile sale negustorești ruinaseră mulți colegi de breasla.
Grec la origine, Mavrocordulas era un barbat cam de 60 de ani, voinic, cu barba neagra, impunator. Pe cat era de calculat in afaceri, pe atat era de impatimit in ale vanatorii. Se spune, chiar, ca ar fi fost capabil sa renunte la negustorie in favoarea ei. Pleca la vanatoare saptamani intregi, prin baltile Brailei, abandonand activitatile ce-i aduceau grase venituri. Asa, intr-o iarna, pleca la vanatoare de vulpi. Un viscol naprasnic, cum exista numai prin partile Baraganului, il determina sa se adaposteasca in gospodaria unui taran de pe langa Insuratei. Aici, negustorul grec isi gasi fericirea. Sau poate nefericirea. Se indragosti nebuneste de fata gospodarului, Voica, o femeie cu adevarat frumoasa, dar si foarte tanara. Dupa cum o cerea datina, negustorul o cumpara pe Voica de la tatal sau, o sui in sanie si, pe gerul acela, pleca cu ea, fericit, catre urbe. In cinstea sotiei, frumoasa ca o zeita, grecul construi o casa nemaiintalnita. Bogat negustorul, iar sotia sa – o zana. Aceasta poveste nu putea dura. Invidiosi, pana si cei mai apropiati prieteni incepura sa-i strecoare grecului in suflet ideea ca Voica il inseala. Iubind-o cu patima si crezandu-se la randu-i iubit, negustorul era fericit, dar in mintea sa incoltise indoiala. Cu inima stransa, se hotari, in final, sa afle adevarul. Anunta ca pleaca la vanatoare, isi pregati cumpanit pustile, le incarca, se sui in sanie si dadu bice cailor. Era o noapte de iarna la fel de geroasa ca si aceea in care, cu ani in urma, se indragostise de sotia sa. Boierul se opri la un han in apropiere, astepta sa se intunece si facu cale intoarsa. In iatacul sotiei, cumplita banuiala se dovedi intemeiata. Pe o blana de urs, in fata semineului, Voica dormea fericita in bratele unui barbat. Zgomotul de pasi ai sotului ii trezi la realitate. Degeaba implora Voica iertare, degeaba lacrimile ii siroiau pe pieptul ce-i tresalta de spaima. Inselat, neinduplecat si aproape nebun de gelozie, Mavrocordulas o impusca. Din acea noapte, despre Voica nu s-a mai stiut nimic. Dupa ceva timp, negustorul parasi tara. Mai tarziu se auzira zvonuri ca s-ar fi sinucis.